Plan de afaceri

Conceptul de plan de afaceri

Piata actuala se caracterizeaza printr-o competitie accentuata, provocarile lansate de aceasta solicitand solutii si decizii inovatoare de actiune.

Competitia internationala, taxele, profiturile, bogatia, inflatia, recesiunea, locurile de munca, somajul, productivitatea, abundenta, insuficienta resurselor, informatizarea au un impact decisiv, ele determinand in parte si pe ansamblu optiunile si strategiile de afaceri.

De-a lungul anilor optiunile in afaceri s-au concentrat asupra procurarii de bunuri si servicii, metodele de producere si distributie fiind caracterizate de un grad ridicat de diversificare si extindere. Persoane creative, inovatoare au realizat noi produse, de neimaginat cu cativa ani in urma care au influentat decisiv standardele de viata. Exista inca oportunitati de fructificat pentru cei dornici si capabili sa isi asume riscurile unei noi afaceri.

  • Definirea afacerii in contextul economiei de piata
  • Particularitatile mediului de afaceri in cazul functionarii intreprinderii moderne
  • Obiectivele fundamentale ale unei Intreprinderi

Toti suntem conectati si afectati de dezvoltarea impetuoasa a mediului de afaceri, luand decizii zilnice asupra modului in care ne vom utiliza cat mai eficient veniturile.

Activitatea economica poate fi definita ca fiind lupta impotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor cu privire la atragerea si utilizarea resurselor economice in vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri in functie de nevoile si interesele economice. Activitatea economica este inainte de toate o activitate umana.